Pe această pagină puteți citi mai multe despre evenimentele pe care le-am organizat în trecut, rezultatele pe care le-am obținut, ce concluzii am tras în unele cazuri. Prima parte este textul pe care l-am folosit pentru a prezentare evenimentul iar a doua parte este despre cum a fost. Pentru fotografii, filmulețe și impresii puteți verifica paginile noastre de Facebook sau Instagram. 💜
Decembrie 2024

Într-o lume tot mai conectată, unde tehnologia joacă un rol esențial în educație și comunicare, Școala Gimnazială Botoșana a făcut un pas important spre modernizare. Împreună cu partenerul și sponsorul nostru, Freelancer in Bucovina, am oferit un pachet gratuit de digitalizare ce conține site și adminstrarea acestuia, profil de Facebook și ghid pentru o mai bună folosire a acestuia din partea unei instituții, și consultanță în cazul în care este necesară pe partea de digitalizare.
Cu sprijinul unei inițiative dedicate digitalizării, instituția are acum un site web oficial – scoalabotosana.ro – o platformă accesibilă care oferă informații esențiale despre școală, activități, proiecte și noutăți. Pe viitor pe site vor fi afișate anunțurile și informațiile necesare profesorilor, elevilor și părinților.
De asemenea, profilul de Facebook al școlii a fost transformat într-o pagină oficială, deschisă publicului pentru o mai bună vizibilitate și o interacțiune eficientă cu părinții, elevii și întreaga comunitate. Această pagină devine un spațiu digital în care tradiția și inovația se întâlnesc, oferind acces rapid la informații și promovând activitățile școlare.
Pentru a asigura o reprezentare adecvată și profesionistă, Școala Gimnazială Botoșana a primit, de asemenea, un ghid practic despre realizarea postărilor. Acesta conține sfaturi utile despre ce să includă în comunicările lor și la ce să fie atenți, astfel încât să mențină o imagine coerentă, modernă și atractivă.
Acest proces de digitalizare reflectă dorința școlii de a îmbrățișa viitorul, oferind elevilor și comunității o instituție pregătită să răspundă provocărilor și nevoilor actuale. Digitalizarea nu este doar o necesitate, ci o oportunitate de a crea o legătură mai strânsă între școală și comunitate, asigurând transparență și accesibilitate pentru toți cei implicați.
Un pas mic pentru tehnologie, dar un salt mare pentru comunitatea din Botoșana!
Decembrie 2024

Anul acesta, Asociația „Viitorul în Culori” și Asociația „Donează- Gura Humorului” își unesc sufletele pentru o misiune nobilă: Campania „Tu ești Moș Crăciun! – Daruri cu viitor”, pentru copiii din cadrul unei Școli Speciale. Ne dorim să aducem bucuria sărbătorilor în inimile copiilor care poate nu au avut parte de magia Crăciunului așa cum merită fiecare copil. Împreună, putem transforma lacrimile în zâmbete și dorințele într-o realitate frumoasă.
Pentru că micuții noștri intră în vacanță cu o săptămână mai devreme, vineri vor pleca fiecare spre casa lui. Așadar, joi, 12 decembrie, vom merge să le ducem cadourile și să le aducem un zâmbet de sărbătoare! 🎁
Cum poți ajuta?
Fii tu Moș Crăciun pentru un copil!
Poți pregăti un pachet care să conțină:
Sau dacă nu ai posibilitatea să pregătești pachetul, poți dona asociației cu numele copilului și noi ne vom ocup de cumpărarea cadourilor. Poți dona chiar și hăinuțe sau jucării și noi le vom împărți între copii care au rămas din listă.
De ce să te implici?
Pentru că fiecare copil merită să simtă bucuria Crăciunului, să râdă, să se joace și să creadă în miracole. Cu un gest mic, poți schimba întreaga lor lume. În ochii lor, vei fi mai mult decât Moș Crăciun – vei fi un erou, o speranță, o rază de lumină.
Ajută-ne să oferim acestor copii o amintire de neuitat și un motiv să creadă în bunătatea oamenilor. Împreună, putem colora viitorul lor în nuanțele speranței și ale iubirii.
Am atașat listele cu cei 39 de băieți și 39 de fete care au nevoie de atenția noastră.
Puteți alege un copil din listă, căruia să-i faceți un cadou de Crăciun, sau puteți să donați ceva de îmbrăcat, de încălțat, o jucărie și ceva dulce, și pregătim noi cadourile.
De asemenea, pentru cei care vor să ajute financiar, puteți dona în contul Asociației Viitorul in Culori, RO29CECEB00030RON3200564 – cu mențiunea - MOS CRACIUN.
Pentru mai multe detalii despre cum poți contribui, ne poți contacta la 0752 892 854 – Ramona sau 0747 591 724 – Cristina.
Hai să fim Moș Crăciun pentru cei care chiar au nevoie de noi! Să aducem împreună bucuria Crăciunului în inimile copiilor!
Rândurile colorate sunt copiii care și-au găsit un Moș Crăciun. Până acum 22 de copii au fost aleși și datorită donatorilor generoși mai putem acoperi aproximativ 25 de copii.


Am încheiat cu succes proiectul *Fii Moș Crăciun pentru un Copil*, iar inimile noastre sunt pline de emoție și recunoștință. Alături de voi, cei care ați ales să dăruiți, am reușit să aducem zâmbete pe fețele a 71 de copii minunați de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfântul Andrei”.
Fiecare dar oferit nu a fost doar un pachet de cadouri, ci o rază de speranță, un strop de bucurie și o confirmare că magia Crăciunului există în generozitatea celor care se gândesc la ceilalți. Privirile lor pline de entuziasm, mâinile care abia așteptau să desfacă darurile, râsetele lor sincere – toate acestea ne-au amintit de frumusețea gesturilor mici, dar pline de suflet.
Acest proiect nu ar fi fost posibil fără voi – oameni cu suflet mare, care ați ales să faceți o diferență. Mulțumim fiecărui donator, fiecărui voluntar, fiecărui om care a pus o bucățică din inima sa în această inițiativă. Împreună, am reușit să transformăm o zi obișnuită într-o zi magică pentru acești copii.
Fie ca bucuria pe care am creat-o împreună să ne inspire să fim mai buni, mai solidari și mai plini de iubire, nu doar de Crăciun, ci în fiecare zi.
De la noi, toți cei care am fost Moș Crăciun pentru acești copii, vă spunem: *Mulțumim din inimă! Crăciun fericit!* ![]()
Octombrie 2024

Asociația Viitorul în Culori va fi prezentă la Festivalul de Toamnă din Botoșana cu un târg caritabil. Alături de noi veți putea descoperi frumusețea toamnei prin activități creative și distractive, dar și prin obiecte decorative unicat, realizate manual împreună cu copiii.
Decorurile de toamnă, pline de culoare, vor contribui la o atmosferă de poveste, iar acțiunile de creație vor stimula imaginația celor mici, încurajându-i să se implice în activități artistice și educative. Toți participanții sunt invitați să trăiască magia toamnei cu noi, într-un cadru plin de bun gust și la propriu și la figurat, de distracție și bucurie.
Vă așteptăm cu drag!
Asociația Viitorul în Culori a avut o participare memorabilă la Festivalul de toamnă din Botoșana, desfășurat sub un cer senin și o atmosferă însorită.
Voluntarii noștri au fost plini de entuziasm și dedicație, contribuind la reușita evenimentului. Mulțumim din suflet sponsorilor, colaboratorilor, Primăriei Comunei Botoșana, Școlii Gimnaziale Botoșana și tuturor celor care ne-au susținut pentru a putea lua parte la acest festival.
La standul asociației, vizitatorii au fost încântați de delicii culinare de sezon: mere caramelizate, plăcinte, clătite, ciocolată de casă, popcorn și fructe, sucuri naturale și cafea de o calitate deosebită. De asemenea, copiii de la Școala Gimnazială Botoșana au creat ornamente tematice de toamnă, precum coronițe, aranjamente de masă, lumânări, brățări și dovlecei croșetați.
La festivalul de toamnă din Botoșana, talentatul Ionuț Ghiata, elev al Școlii Gimnaziale Botoșana, a impresionat publicul cu o prezentare de pictură. Lucrările sale reflectă talentul său și pasiunea pentru artă.
Prezentarea picturilor lui Ionuț a adus admirația și încurajările celor prezenți, dovedind potențialul acestui tânăr promițător.
Am organizat și un atelier creativ, unde cei mici s-au bucurat de activități artistice precum pictura pe dovleac și artcraft mozaic din frunze. Tombola și concursul de pictură au adus multă bucurie și entuziasm celor prezenți, creând o atmosferă plină de voie bună.
Suntem recunoscători tuturor celor implicați și privim cu drag spre viitoarele evenimente!
Octombrie 2024
Voluntarii noștri au fost profund impresionați de situația de la centrul pentru copii dintr-un sat din județul Galați. Este vorba despre un ONG care nu aparține statului, unde o doamnă educatoare are grijă de copiii fără părinți, oferindu-le adăpost, mâncare, haine și sprijin pentru clasele 1-8.
Am început deja să oferim ajutor, însă mai avem nevoie de materiale pentru finalizarea lucrărilor – pereți, vopsea, linoleum și altele. Ce am reușit să achiziționăm până acum reprezintă doar jumătate din necesar. Vineri dimineața, voluntarii noștri se întorc la treabă, deoarece acești copii sunt nevoiți să doarmă împrăștiați prin containerele din sat.
Sub titlul generos al solidarității și al dorinței de a face bine, 12 tineri harnici au răspuns chemării și s-au unit pentru o cauză frumoasă: renovarea Centrului de Zi din Pechea, Galați. Cu mult entuziasm și dedicare, acești băieți au strâns fonduri și au achiziționat toate materialele necesare, determinând ca, în doar câteva zile, proiectul să prindă viață. Mulțumim tuturor celor care au participat în orice mod la această acțiune și au ajutat la finalizarea acestui proiect.
Ne-a impresionat nu doar efortul lor fizic, ci și responsabilitatea pe care și-au asumat-o în această misiune. Fiecare gest, fiecare bătut de cui și fiecare vopsea aplicată a fost o mărturie a angajamentului lor civic și a dorinței de a contribui la comunitate. Este o adevărată inspirație să vedem tineri mobilizându-se în felul acesta, punând suflet în fiecare pas al renovării.
Noi, Asociația Viitorul în Culori, la rândul nostru, ne bucurăm că am avut ocazia să fim parte din această acțiune, contribuind la organizarea strângerii materialelor necesare și susținându-i pe acești băieți minunați. Când comunitatea lucrează împreună, rezultatele vorbesc de la sine, iar exemplul lor este un exemplu pentru toți cei care cred în puterea solidarității.
Septembrie 2024

În urma inundațiilor istorice care au afectat județul Galați, a rămas un dezastru de nedescris, mulți oameni au rămas doar cu hainele de pe ei. În aceste momente de grea încercare, Asociația noastră ca multe alte asociații umanitare nu poate rămâne indiferentă! Solidaritatea și sprijinul nostru contează enorm!
Facem un apel către toți cei care pot să contribuie cu ajutoare pentru a veni în sprijinul celor afectați.
Ce puteți dona:
• Alimente neperisabile: borcane cu zacuscă, orice fel de conserve, paste, orez, biscuiți, ulei, zahăr.
• Alimente perisabile: saci de cartofi, ceapă, mere, etc
• Apă potabilă: apă îmbuteliată în sticle sigilate.
• Produse de igienă: săpun, șampon, pastă și periuțe de dinți, șervețele umede, dezinfectanți.
• Îmbrăcăminte și încălțăminte: haine în stare bună (de toate mărimile, dar vă rugăm să specificați cu eticheta, vârsta, mărimea, etc) pături, prosoape, lenjerii de pat.
• Produse pentru copii: scutece, lapte praf, alimente pentru bebeluși, haine.
• Medicamente de bază: analgezice, dezinfectanți, pansamente.
• Materiale de construcții: scânduri, căpriori, etc
• Alte articole: lanterne, baterii, produse pentru curățenie.
Orice ajutor este binevenit!
Puncte de colectare:
Ajutoarele pot fi aduse la următoarele centre de colectare:
• La Adi Sticleț acasă
• La Ionuț Băieș( mecanicul) la magazin
Orar de colectare: 8:00 - 20:30
Cum poți ajuta altfel:
Dacă nu puteți contribui cu donații materiale, aveți posibilitatea de a face donații în bani
CONT RO29CECEB00030RON3200564
Asociația Viitorul în Culori
sau de a vă oferi ca voluntari pentru distribuirea ajutoarelor. Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să contactați :
- Ramona Gheață- 0752 892 854
- Cristina Boca - 0747 591 724
- Adi Sticleț - 0743 303 682
Orice contribuție, oricât de mică, contează și poate face o diferență enormă!
Vă mulțumim din suflet pentru sprijin și solidaritate!
Suntem profund recunoscători tuturor celor care au răspuns cu generozitate apelului nostru în cadrul campaniei de strângere de fonduri și donații pentru Galați.
Cu ajutorul vostru, am reușit să adunăm suficiente resurse pentru a încărca trei mașini/dube cu alimente, haine, materiale de construcție, saltele, plapume și lenjerii. Acestea au fost transportate de câțiva voluntari inimoși, care nu doar că au dorit să ajute cu distribuirea donațiilor, dar și să vadă cu ochii lor situația reală și să afle cum altfel mai putem sprijini această comunitate aflată în nevoie.
Întoarcerea lor ne-a adus multe povești emoționante și, din păcate, nevoia de a continua eforturile noastre. Am realizat că mai sunt multe de făcut, așa că am deschis o a doua campanie de strângere de fonduri și materiale de construcție. Vrem să oferim un ajutor real, cu efect pe termen lung, să oferim nu doar ajutor de moment, ci și sprijin concret pentru reconstrucția și stabilitatea celor afectați.
Împreună putem schimba destine și readuce speranța în viețile celor care au nevoie de noi. Fiecare contribuție, fie că este vorba de bani, materiale sau timpul vostru, contează enorm și ne apropie de un viitor mai bun pentru cei din Galați. Vă mulțumim din suflet pentru solidaritatea și dăruirea de care ați dat dovadă!
20 septembrie 2024

Dorim să vă aducem la cunoștință ca Asociația Viitorul în Culori in parteneriat cu Agenția Națională Antidrog, Școala Gimnazială Botoșana și Parohia Botoșana, lansează o campanie deosebit de importantă, o campanie care vizează o problemă tot mai presantă în societatea noastră: CONSUMUL DE DROGURI.
Campania noastră de informare antidrog are un singur scop: să protejeze viitorul tinerilor noștri, să le oferim informațiile și sprijinul necesar pentru a face alegeri sănătoase, și să prevenim tragediile pe care consumul de droguri le poate aduce.
Consumul de droguri nu mai este un fenomen izolat. Tinerii sunt adesea expuși riscurilor fără a înțelege pe deplin consecințele. În România, statisticile arată o creștere alarmantă a consumului de droguri, mai ales în rândul tinerilor între 15 și 34 de ani. Este o realitate care afectează nu doar sănătatea oamenilor, ci și întreaga societate.
Mesajul nostru: “Alege Viața!”
Sub sloganul “Alege Viața!”, campania noastră vrea să fie un far de speranță și un apel clar pentru toți tinerii: viața fără droguri este singura cale către un viitor sănătos, productiv și plin de oportunități. Drogurile nu rezolvă problemele – ele le agravează. Cu sprijin, educație și voință, fiecare tânăr are puterea de a spune NU drogurilor și de a alege viața.
Vă invităm,
Vineri 20 Septembrie, ora 12:00 la Căminul Cultural Botoșana
Fiecare dintre noi are un rol de jucat în prevenirea consumului de droguri, fie că suntem părinți, profesori, colegi, sau prieteni.
Informația salvează vieți, iar împreună putem contribui la o comunitate mai puternică și mai sănătoasă.
Vă mulțumim și vă invităm să ne susținem reciproc în această campanie!
În colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, Școala Gimnazială Botoșana și Parohia Botoșana am reușit să organizăm un eveniment extrem de important dedicat atât copiilor, cât și părinților și profesorilor – o campanie de informare antidrog menită să aducă mai multă conștientizare în comunitatea noastră.
Cu sprijinul specialiștilor de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, participanții au avut ocazia să învețe despre pericolele pe care le ascund drogurile, alcoolul și tutunul, dar și despre cum pot recunoaște și preveni astfel de situații.
Atât cei mici, cât și adulții au fost captivați de prezentările detaliate despre tipurile de substanțe nocive, efectele devastatoare ale acestora și semnele la care să fie atenți în comportamentul celor din jur. Atmosfera a fost una deschisă, de dialog și învățare, iar întrebările nu au întârziat să apară, semn că interesul a fost trezit din plin.
Pentru mulți dintre participanți, informațiile primite au fost o adevărată revelație. Au descoperit cum pot preveni situațiile riscante și cum pot interveni atunci când observă schimbări de comportament la cei dragi. Evenimentul a fost apreciat nu doar pentru caracterul său educativ, ci și pentru modul interactiv și prietenos în care a fost abordat un subiect atât de delicat.
Într-o lume tot mai complicată, este esențial să fim bine informați și pregătiți să facem alegeri conștiente și sănătoase. Suntem recunoscători că am reușit să aducem acest mesaj în comunitatea noastră și suntem siguri că astfel de inițiative vor continua să facă diferența.
Ne-am bucurat că am avut sala plină nu doar de copii dar și de părinți și profesori dornici să afle mai multe. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru a realiza acest eveniment.
7-8 septembrie 2024

Acum că vacanța se apropie de sfârșit și în comunitatea noastră sunt copii care nu au avut posibilitatea de a pleca într-o tabără, Asociația Viitorul în culori demarează o campanie: ”Tabăra mea de o zi” Bun venit la Marea Noastră Aventură de Camping! Alătură-te nouă pentru o zi de distracție, prieteni și aventură!
Ce este Campingul?
Campingul este o activitate în aer liber super distractivă, unde poți explora natura, îți poți face prieteni noi și te poți bucura de aventuri interesante. E ca o mică vacanță în mijlocul naturii!
• Imaginează-ți: Dormind sub stele.
• Activități: Jucând jocuri, spunând povești în jurul unui foc de tabără și învățând noi abilități.
• Natura: Descoperind plante, insecte și frumusețea naturii!
De ce să te alături nouă?
Iată de ce ziua noastră de camping va fi grozavă!
• Jocuri Distractive: Vom avea vânători de comori, curse de ștafetă și multe jocuri de echipă.
• Meșteșuguri Creative: Creează-ți propria artă din natură și învață să construiești lucruri interesante!
• Abilități în Aer Liber: Învață cum să montezi un cort, să faci un foc de tabără și să te orientezi folosind o hartă.
• Mâncare Delicioasă: Gustări delicioase de foc de tabără, cum ar fi bezele și hot dog-uri.
• Prieteni Noi: Întâlnește și petrece timp cu copii de vârsta ta!
Ce vom face?
Iată o privire de ansamblu asupra zilei noastre pline de distracție:
Dimineața:
• Bun venit și Introduceri
• Vânătoare de Comori în Natură: Găsește comori ascunse în pădure!
După-amiaza:
• Jocuri în Aer Liber: Trageri de frânghie, curse cu saci și multe altele!
Prânz:
• Picnic cu sandvișuri, fructe și gustări delicioase.
Seara:
• Distracție la Focul de Tabără: Spune povești înfricoșătoare, cântă cântece și prăjește bezele.
• Timp de Meșteșuguri: Creează-ți propriile suveniruri de camping pentru a le lua acasă!
Ce să aduci?
Iată o listă cu ce ar trebui să împachetezi pentru ziua de camping:
• Haine Confortabile: Poartă ceva în care poți alerga și juca.
• Pălărie și Cremă de Protecție Solară: Protejează-te de soare.
• Sticlă cu Apă: Rămâi hidratat!
• Adidași: Pentru a alerga și explora.
• Un Zâmbet Mare: Pregătește-te pentru distracție!
Siguranța pe Primul Loc!
Vrem ca toată lumea să aibă o experiență distractivă și sigură.
• Supraveghere: Vor fi adulți instruiți cu noi tot timpul.
• Trusă de Prim Ajutor: Vom avea o trusă de prim ajutor și știm cum să o folosim.
• Stați Împreună: Vom rămâne împreună în grupuri, astfel încât nimeni să nu se piardă.
• Respectă Natura: Vom învăța cum să ne bucurăm de natură fără a o dăuna.
Când și Unde?
Iată detaliile pentru a te alătura aventurii noastre!
• Dată: Sâmbătă, 7 Septembrie 2024
• Oră: 9:00 AM
• Locație: Cacica, o locație cu mulți copaci, câmpuri și locuri de explorat!
• Punct de Sosire și Plecare: În Fata Școlii Gimnaziale Botoșana
Cum te Înscrii?
Ești gata să te alături aventurii? Iată ce trebuie să faci:
• Foaie de Înscriere: Completează foaia de înscriere la sfârșitul acestei prezentări.
• Acord Parental: Asigură-te că părintele sau tutorele tău semnează acordul.
• Contactează-ne: Dacă ai întrebări, nu ezita să ne întrebi!
Ne vedem acolo!
Abia așteptăm să te alături pentru o zi plină de entuziasm, râsete și prieteni noi. Hai să facem amintiri minunate împreună!
Eveniment gratuit susținut de Asociația Viitorul în Culori
Am avut parte de o aventură de neuitat alături de aproximativ 30 de copii entuziasmați am petrecut 24 de ore de neuitat în mijlocul naturii.
Primul pas a fost să pregătim locația – am curățat și amenajat zona de camping, descărcând împreună tot ce era necesar pentru o experiență confortabilă și plină de aventuri. Am montat corturile cu ajutorul celor mici, fiecare contribuind cu ce a putut: unii țineau bețele, alții întindeau prelata sau pur și simplu încurajau echipa cu zâmbete largi și chicoteli.
După ce ne-am instalat, am început distracția adevărată! Am organizat curse cu obstacole, ba chiar am și construit câteva împreună, demonstrându-ne creativitatea și lucrul în echipă. Pe lângă activitățile fizice, am avut și momente de relaxare, cu plimbări prin pădure, unde ne-am bucurat de aerul curat și de peisajele minunate, iar la întoarcere ne-am pus pe activități artistice: pictură pe față, desen pe șevalete improvizate și chiar confecționat obiecte din ce găseam prin natură.
Nu putea lipsi clasicul foc de tabără, unde am pregătit mâncarea, fiecare cu cârnatul lui, și am prăjit marshmallows. Toată lumea s-a simțit minunat, iar cei mici au fost încântați să participe activ la fiecare activitate, contribuind fiecare după puterile sale.
La final, ne-am asigurat că locul rămâne curat, așa cum l-am găsit, încurajându-i pe copii să fie ordonați și să respecte atât natura, cât și obiectele folosite. A fost o experiență extraordinară, nu doar de distracție, ci și de învățare – despre colaborare, respect pentru mediul înconjurător și responsabilitate.
Am primit deja multe cereri să mai organizăm astfel de tabere, chiar de mai multe zile. Și, sincer, cum să nu vrem și noi, când vedem atât de multe zâmbete și ochi sclipitori de bucurie? Abia așteptăm să ne revedem în următoarea aventură Viitorul În Culori!
Mulțumim tuturor celor care au contribuit în orice fel la realizarea acestui eveniment și mulțumim părinților pentru încrederea de a-și lăsa copiii pe mâinile noastre.